Acolo, acasa, inima... Am avut un vis...
Articol pt. invatatorii de copii
<::.. înapoi la prima pagina

Sora Aurelia, fratele Ionel, sora Jeni, sora Marcela, sora Angela, fratele Simion, sora Anisoara, sunt numele pe care mi le amintesc de la invatatorii de copii din Biserica in care am avut harul sa cresc.

Ce imi mai amintesc despre ei in afara de numele lor (pe care cred ca Domnul le-a scris deja in Cartea Vietii, nu doar in inima mea)?

Sa nu va inchipuiti ca imi mai amintesc cum erau imbracati, ce haina, parfum sau rochie aveau surorile, ce costum sau ce culoare avea cravata fratilor! Nici vorba!

Ce imi amintesc este DOAR DRAGOSTEA LOR PENTRU DOMNUL SI PENTRU NOI. Doar INIMA lor !!

Au trecut peste 25 de ani de cand nu i-am mai vazut pe unii dintre ei, dar ma gandesc cu mult drag la ei. Plang in timp ce scriu aceste randuri...

Prin niste ferestre mari, soarele umplea intotdeauna Biserica noastra. Ma simteam si ma simt intotdeauna ACASA in Biserica in care am crescut. La fel cum ma simt ACASA pe strada sau in casa in care am crescut.

Noi copiii eram obligati sa participam la Ora de Rugaciune si la Studiu Biblic, dar la predica ieseam si mergem in sala pentru copii. De fapt in sala aceea se tineau si mandolinele, acolo erau si cuierele pentru haine, acolo am vazut-o de mica pe sotia mea si am inceput sa schimbam cateva vorbe ca-ntre copii.Ma dadeam mare :)

Imi amintesc de multi frati si surori din Biserica, dar invatatorii de copii ocupa un loc deosebit in amintirile mele. Este adevarat ca educatia principala o face familia,
dar de (cele mai) multe ori nu este de ajuns. De invatatorii de copii depinde foarte mult daca la Biserica copilul se simte ACASA ACOLO...

Fiecare invatator are copii dragi inimii si copii nesuferiti sau greu suportabili. Si eu am facut parte dintre cei greu de strunit. Cu toate ca la Biserica eram neastamparat si de multe ori radeam cu prietenii chiar in timpul programului si ii
deranjam pe cei din jur, eram totusi ACOLO. Eram ACASA.

Tata nu a stiut sa-mi spuna lucruri prea adanci din Biblie, dar am ramas cu mesajul transmis fara cuvinte.

Cineva spunea: "Ce faci tu striga asa de tare incat nu pot auzi ce spui..."
Chiar daca tata nu a stiut sa-mi spuna multe cuvinte, eu am vazut ce facea el.
si sa stiti ca Biblia are dreptate: "invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani nu se va abate de la ea..."

Acum fac si eu ce-a facut tata: cu Biserica nu ne jucam! Chiar daca in timpul saptamanii sapam in gradina sau strangeam nucile, vineri seara, cu 1 ora inainte de Biserica, ne opream, ne schimbam si la fara 10 minute eram pe banca in Biserica. Tata doar atat stia: sa fim foarte seriosi cu Biserica.

Dar vreti sa va spun un secret? Au trecut 20 de ani de la majorat, insa acum DOAR EU, SOTIA MEA si inca alti cativa copii mai suntem in Biserica, langa Domnul. DIN TOATA GENERATIA NOASTRA !! Pentru ca parintii nostri au fost foarte seriosi cu Domnul.

Prietenii mei, pe care eram gelos ca ei puteau sta acasa sa vada la televizor duminica dimineata "Laleaua neagra" sau dupa-masa "Linia maritima Onedin", acum nu mai sunt ACOLO... ci au trecut dincolo, departe de CASA... Au avut posibilitatea sa aleaga si au ales...

Aici intervine din nou rolul esential al invatatorilor: pentru copiii carora parintii le dau voie sa stea acasa (sa se uite acum la Minimax, la Cartoon sau chiar MTV) in loc sa mearga la Biserica, pentru acesti copii trebuie sa se transforme in "parinti".

Sa le insuflati DRAGOSTEA PENTRU DOMNUL, PENTRU FRATI SI PENTRU BISERICA, chiar daca pe unii dintre ei ii suportati mai greu.

Si inca o data: dragostea aceasta nu se insufla nici cu jocuri istete, nici cu programe deosebite, nici cu premii in ciocolata, cu toate ca si acestea isi au
rostul si locul lor important.

Dragostea aceasta se insufla cu dragoste: "Cum
raspunde in apa fata la fata, asa raspunde inima
omului inimii omului".
Si COPIII COMUNICA CU INIMA...
COPIII COMUNICA...
COPIII...
ACOLO...
ACASA...
INIMA...

de Ciobota Ioan