| Ce-ar
fi lumea fara chipul lui Dumnezeu ?
<::..
înapoi la lista de articole
"Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa
asemanarea Noastra; el sa stapâneasca peste pestii marii,
peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamântul si
peste toate târâtoarele cari se misca pe pamânt."
(Geneza 1:26)
Cu siguranta, întreaga creatie este rezultatul imboldului
iubirii divine. Dumnezeul dragostei îsi reflecta natura într-o
minunata, impozanta si desavârsita lucrare. Iar dupa ce puterea
Cuvântului zamisleste lumina, cer, pamânt, soare, luna si
stele, toate cele ce misca în ape si pe uscat, vine si rândul
tau. Asezat în vârful piramidei creatiei, facut cu putin mai
prejos decât Împaratul Suprem. Liber sa domini un univers
întreg, liber sa iubesti, caci din si prin iubire ai devenit
ceea ce esti.
Daca porti în tine chip de Creator, înseamna ca duci, în
strafundu-ti cele mai mari valori. Prihana ti-a rastoarnat
însa echilibrul, ti-a distorsionat fiinta, ducându-te departe
de ceea ce-ti era destinat. Ieri printul celor vazute, azi
nefericitul, bucata de lut autocondamnata sa redevina bucata
de lut. Dar cum Iubirea n-are margini, Parte Unica si Preaiubita
din Fiinta Suprema se rupe din Sfânta-I unitate pentru a rascumpara
cazutul, adica pe tine. Lacrimi din cer înalt pentru a stinge
vapaia pacatului. Iata inexplicabilul! Sa poti voi sa te pierzi
pentru altul. Si sa poti câstiga, pierzându-te. Dragostea!
Întregul mister al existentei! Sa poti accepta sa te pierzi
si sa câstigi pierzând!
Cel venit sa rascumpere ce era pierdut aduce si chip divin
peste tine, huma însufletita. Se face blestem pentru a învinge
blestemul.
Ce-ar fi lumea fara de Dumnezeu ? Ceea ce spunea cândva un
medic ateu: o furnica. Traieste, munceste, sufera. O furnica
având constiinta, capabila de a se urmari în timp, de a se
revedea în diverse împrejurari din viata lui. Dar tu esti
venit din Viata, nu din neant, Daca accepti darul fara de
plata vei si aspira la viata. Daca nu, vei ramâne o furnica,
strecurându-te printre esecuri si deznadejde, cumulând afecte
peste afecte, semanând durere si murind, zi de zi, putin câte
putin.
Ce-ar fi lumea fara de Dumnezeu ? Ce-ai fi tu fara de Dumnezeu
? Sunt întrebari ce-ti secera mintea, împletindu-se cu parfumul
întunericului. E noapte. Regele de Sus ti-a aprins stelele
si luna. Pâna sa te trezesti, soarele îti va lumina odaia,
pasarelele vor cânta la geamul tau chemându-te sa te bucuri
de o noua zi. Si peste toate, esti ales sa domnesti, tu, chip
iertat si slavit !
"Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut
dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca
I-a facut."
(Geneza 1:27)
Andrei Patrinca
|