Pocainta - o noua religie?

<::.. înapoi la lista de articole

"Frunzaream" într-una din seri posturile de radio când auzul mi-a fost captat de o discutie care se desfasura la un post ("nu spui care/ secret mare"). Încerc sa spun pe scurt ce am auzit: "Domnule eu m-am saturat de atâta palavrageala despre subiecte de doi bani cum ar fi muzica sau afacerile sau mai stiu eu ce. Eu vreau sa discutam despre lucruri mai importante" spuse primul. "Despre ce?" se auzi vocea de la pupitru. "Ce-ar fi sa discutam despre Dumnezeu? Dumneavoastra ce credeti: exista sau nu exista?". "N-are cum sa existe" se auzi vocea din spatele microfonului "pentru ca daca ar exista mi s-ar arata si mie si nu m-ar lasa sa traiesc în halul în care traiesc". "Dar daca El exista cu adevarat dar noi nu stim unde sa-L cautam?" urma o a doua întrebare. "O întrebare foarte buna într-adevar numai ca eu am si dovezi ca El nu exista". "Care?". "Multitudinea de biserici care au aparut dupa revolutie ca ciupercile dupa ploaie. Ori eu am învatat de la bunici ca Dumnezeu asta - în care eu nu mai cred desi trebuie sa recunosc ca mi-ar placea sa existe - este numai unul si bun nu mai multi or atâtea denominatiuni care au aparut, sunt o dovada de necontestat ca El nu exista ci ca poporul acesta si-a format o credinta într-o persoana mai tare în care sa-si puna speranta pentru ca autosugestia si-au dat seama ca nu mai functioneaza". (mentionez ca nici unul dintre ei nu era pocait si nici nu avea legatura cu vreo biserica, dupa cum au spus-o chiar ei).

Opresc aici discutia distinsilor domni desi ea a mai continuat. Aceste fraze, pe mine cel putin, m-au pus pe gânduri. Si-am zis asa:"Dom'le, se pare ca exista totusi oameni, în poporul asta care, chiar ar vrea sa-L cunoasca pe Dumnezeul adevarat". Dar daca totusi ei nu au în cine sa creada? (Si nu pun la îndoiala acum existenta lui Dumnezeu pentru ca eu sunt sigur ca El exista. Îl simt în viata mea de zi cu zi, e lânga mine când merg bine pe calea Lui, e tot acolo când mai cad sa-mi dea mâna sa ma ridic si sa merg mai departe. Sunt convins de asta). Ceea ce vreau eu sa spun acum, este ca "Dumnezeul" acesta pe care noi Îl prezentam în viata noastra de zi cu zi chiar s-ar putea sa nu existe. Oamenii din zilele noastre se afla într-o nebuloasa teribila. Nu cumva noi o creem? Prin absurd sa presupunem ca amândoi s-ar duce la una din bisericile noastre. Ce ar auzi acolo? Pastorul începe predica printr-o introducere în care spune ca nu "religia" te mântuie dar apoi, pe parcursul predicii, întrezaresti cu stupoare printre rânduri, lucruri cum ar fi: confesiunea noastra, sau Dumnezeul nostru (al confesiunii ???) a facut asa si asa. Am construit biserici mari dar oamenii când ies dupa închinare se uita urât unul la altul si nu stiu cum sa ajunga mai repede la masina sa plece acasa. (Doamne fereste sa fie parcarea construita rau caci atunci chiar ar iesi scandal ca... fratele nu s-a grabit sa iasa ca sa poti sa-ti scoti tu masina). Ne simtim bine pe scaune moi ca la un spectacol dar sa nu cumva sa pui pe cineva sa se roage sau sa se ridice de pe scaun la o cântare pentru ca s-ar prea putea sa ramâi fara enoriasi... "Argumentele" ar putea continua. O nebuloasa creata de "pocaiti". Dureros. N-am vrut sa ma "leg" de nimeni. Am vrut doar sa va provoc la o scurta cercetare. Dar daca totusi...mai stii? Venind în fata oamenilor cu versete de genul "cautati pe Dumnezeu câta vreme se poate gasi" si în acelasi timp cu o viata de pocainta "la pamânt" nebuloasa apare iar în mintea lor. Si ne-am întors iar de unde am plecat. Când în viata noastra se va vedea Isus Hristos si numai El, numai atunci poporul român va stii unde si cum sa-L gaseasca pe Dumnezeul adevarat. Isus Hristos în viata noastra. Amin.

Laurentiu Gavris

Articol utilizat cu permisiune, preluat din Revista Genesis+ revista a Ramurii Est-Europene a Centrului de Cercetari in Creatie din Australia